Istoricul localităţii
Depresiunea MaramureÅŸului a favorizat, prin poziÅ£ia geografică ÅŸi bogăţiile sale naturale, activităţile umane încă din timpuri străvechi. Încadrându-se în această zonă, în SăliÅŸtea de Sus cele mai vechi urme ale omului sunt atestate prin descoperiri întâmplătoare: fragmente de ceramică, un toporaÅŸ de bronz. Dar săpăturile efectuate de arheologi la Sighetu MarmaÅ£iei, Bârsana, Cuhea, unde s-au descoperit adevărate depozite de bronzuri, ne face să credem că ÅŸi pe teritoriul de azi a SăliÅŸtei exista o aÅŸezare omenească.
Etimologia localităţiitrebuie căutată în apelativul săliÅŸte, denumire dată în evul mediu locului pe care fusese sau pe care era aÅŸezat un sat (altă variantă-loc înconjurat de păduri). În documente, localitatea este amintită pentru prima dată în anul 1365, într-o diplomă dată de regele Ungariei, Ludovic I, sub forma de Keethzeleste, ceea ce înseamnă că se ÅŸtia de două localităţi ce purtau numele de SăliÅŸte. (Probabil că existau două comunităţi,de-o parte ÅŸi de alta a Izei, care mai târziu s-au contopit într-una singură).Prin această diplomă regele dăruia voievodului Balc, fiul lui Sas, moÅŸia de la Cuhea cu satele Ieud, Bocicoiel,cele două ViÅŸeauă, Moisei, BorÅŸa ÅŸi cele două SăliÅŸti, care toate fuseseră înainte ale voievodului Bogdan ÅŸi fiilor săi.
MaramureÅŸenii au participat cu multă vitejie la expediÅ£iile militare conduse de voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara ÅŸi de fiul său Matei Corvin, regele Ungariei. Printre cei răsplătiÅ£i pentru credinţă ÅŸi vitejie îi găsim ÅŸi pe săliÅŸtenii Grad ÅŸi Vlad. Dintre maramureÅŸeni ÅŸi-a recrutat Matei Corvin faimoasa Armată Neagră, în amintirea căreia în mai multe sate maramureÅŸene, printre care ÅŸi SăliÅŸtea, sătenii poartă sumane negre.
În 1472SăliÅŸtea a devenit posesiunea nobilului Nicolae Dragffy, alături de alte donaÅ£ii făcute acestuia de Matei Corvin, în urma faptului că i-a mijlocit pacea cu Åžtefan cel Mare.
MaramureÅŸului la Ungaria, în 1732.
În 1848,săliÅŸtenii, ca ÅŸi cei din localităţile învecinate, au participat la evenimentele revoluÅ£ionare. Ei au luptat alături de armata împăratului, astfel că împotriva lor autorităţile maghiare au trimis pe ofiÅ£erul Varady cu un batalion de soldaÅ£i, aceÅŸtia ocupând Ieudul, Cuhea, DragomireÅŸtiul ÅŸi SăliÅŸtea.
La sfârÅŸitul secolului al XIX-leaÅŸi începutul celui următor, săliÅŸtenii participă activ la viaÅ£a politică, economică ÅŸi culturală a MaramureÅŸului. S-au remarcat învăţătorii Dumitru ChiÅŸ, Simion Iuga, ÅŸi mai ales avocatul dr.Găvrilă Iuga. Acesta din urmă, alături de alÅ£i tineri maramureÅŸeni crescuÅ£i în spirit românesc, a fost iniÅ£iatorul multor manifestări culturale ce aveau ca scop anihilarea încercărilor de maghiarizare a elementului românesc. A făcut parte din delegaÅ£ia României ce a participat la tratatele de pace de la Paris, în calitate de expert în problema graniÅ£elor cu Ungaria, Cehoslovacia ÅŸi Polonia. După 1920 îndeplineÅŸte funcÅ£ii importante în judeÅ£, printre care ÅŸi cea de prefect al MaramureÅŸului. Va fi ales pentru o legislatură ÅŸi în Parlamentul României.
În perioada interbelicăşi în SăliÅŸtea de Sus au activat filiale ale unor partide, dar în activitatea politică s-a implicat un număr restrâns de locuitori, cea mai mare parte constituind o masă de manevră. Primarii ÅŸi consilierii aleÅŸi au reprezentat îndeosebi partidele istorice, P.N.R., P.N.Å¢. ÅŸi P.N.L.
În privinÅ£a organizării bisericeÅŸti,SăliÅŸtea s-a încadrat întregului Å£inut al MaramureÅŸului. De rit răsăritean, biserica maramureÅŸeană, după o scurtă perioadă când a fost condusă de Exarhatul din Peri, din 1427 cade sub influenÅ£a preoÅ£ilor sârbi, episcopia fiind la Belgrad. Apoi, urmează o perioadă de frământări în care s-a impus Episcopia ruteană de la Muncaci. După 1691, în perioada dominaÅ£iei habsburgice, se confruntă cu politica catolicilor austrieci de atragere a clerului ortodox român de partea lor. La 16 februarie 1699 este emisă Diploma Leopoldină prin care se confereau toate privilegiile romano-catolice ÅŸi pe seama românilor care se vor uni cu Biserica Romei. În această perioadă în SăliÅŸte sunt amintiÅ£i un număr de cinci preoÅ£i. La Sinodul unirii de la Alba Iulia, din iulie 1699, s-au prezentat ÅŸi 61 de preoÅ£i maramureÅŸeni, printre care ÅŸi cei din IeraÅŸul de Sus, în frunte cu protopopul Luca din SăliÅŸte.
Întrucât vatra localităţii era axată pe zona Bâleni, aici s-a ridicat prima biserică, ca lăcaÅŸ de închinare a săliÅŸtenilor. Ea a fost incendiată în 1717, odată cu retragerea tătarilor. Cea de a doua biserică s-a construit în 1650 ÅŸi este cunoscută ca fiind a NistoreÅŸtilor, deoarece ctitorul a fost un anume Nistor. Lemnul din care s-a construit provine din locul numit Gruiul Rusului. Se spune că biserica a fost salvată de focul pus de tătari de către o femeie ce a stat în apropiere, ascunsă într-un tufiÅŸ.
Cele două biserici sunt monumente istorice. Sunt construite din lemn, în stil maramureÅŸean. AcoperiÅŸul e din ÅŸindrilă. Absida altarului la Biserica NistoreÅŸtilor este de formă dreptunghiulară, pe când la cea din Bâleni este în formă pentagonală. După 1948 cele două biserici aparÅ£in de Biserica Ortodoxă Română.
Încă din ultimii ani ai perioadei comuniste, săliÅŸtenii au început construcÅ£ia unor alte două biserici, din cărămidă. Prima, cea din Faţă, a fost târnosită în 1998, iar cea de a doua, din Bâleni, în 2001.
În prezent, în localitate, alături de cele două parohii ortodoxe, mai există una unită, o biserică adventistă ÅŸi una baptistă. Dintre locuitori, 97,5% sunt ortodocÅŸi, 1% uniÅ£i, 1% baptiÅŸti ÅŸi 0,5% adventiÅŸti.
Prima atestare a ÅŸcoliiîn localitate o avem din 1792, o informare a episcopului Andrei Bacinschi, din care reiese că în comitatul MaramureÅŸului „activau bine” mai multe ÅŸcoli, dintre care ÅŸi cea din SăliÅŸtea de Sus. Ea funcÅ£iona pe lângă Biserica de jos (Bâleni), deci era ÅŸcoală confesională. În 1841 sătenii au construit un local de ÅŸcoală care e transformat apoi în casă parohială, ulterior revenind ÅŸcolii. La începutul secolului XX de abia, a început construcÅ£ia unui nou local de ÅŸcoală, cel din Prund.
După 1848, documentele atestă eforturi în plus din partea sătenilor în vederea susÅ£inerii învăţământului. În anul ÅŸcolar 1850-1851 frecventau ÅŸcoala 19 copii, din care 12 de origine nobiliară.
Un rol important în evoluÅ£ia învăţământului din MaramureÅŸ l-a avut Preparandia din Sighet, înfiinÅ£ată în 1860. Învăţătorii pregătiÅ£i aici erau ÅŸi de pe Valea Izei, ÅŸi după terminarea studiilor se întorceau mulÅ£i în localităţile de baÅŸtină sau în cele vecine. Într-o statistică cu elevii care au frecventat cursurile Preparandiei între 1862-1869 îi găsim ÅŸi pe săliÅŸtenii Grigore Iuga, Simion Iuga, Simion Iuga jun., Ion Vlad, Nicolae Vlad ÅŸi Vasile Bărcan.
La recensământul din 1881, la o populaÅ£ie de 2166 locuitori, doar 181 erau ÅŸtiutori de carte. La cel din 1910, din 3265 de locuitori, 407 erau ÅŸtiutori de carte.
În perioada interbelică,numărul copiilor care frecventau ÅŸcoala a crescut. Numai la ÅŸcoala confesională din prund învăţau peste 40 de elevi. Astfel că, după 1933, cele două localuri deveneau neîncăpătoare. Conducerea comunei a dispus ca urmare construirea unui nou local în Suseni, cu două săli de clasă ÅŸi o locuinţă pentru director.
Învăţământul din comună a contribuit la formarea unei pleiade de intelectuali: învăţători, profesori, medici, avocaÅ£i, ce s-au afirmat în viaÅ£a publică a judeÅ£ului sau chiar la nivel naÅ£ional.
După al doilea război mondial, instituÅ£ia ÅŸcolară s-a consolidat prin cuprinderea într-un procent ridicat al copiilor în procesul de învăţământ, cât ÅŸi prin creÅŸterea cantitativă ÅŸi calitativă a personalului didactic.
În 1948 erau înscriÅŸi 420 de elevi în clasele I-IV ÅŸi 47 în clasa a V-a, conform unui proces verbal de inspecÅ£ie din 21 noiembrie. Din anul 1951 a început să funcÅ£ioneze prima grupă de grădiniţă. S-au construit încă trei localuri de ÅŸcoală, unul cu două săli de clasă, la periferie,pentru învăţământul primar, ÅŸi două localuri în centrul localităţii, pentru clasele I-X. Anul ÅŸcolar 1987/1988 a fost anul cu cea mai numeroasă populaÅ£ie ÅŸcolară: 240 preÅŸcolari, 518 elevi în ciclul primar, 509 în cel gimnazial ÅŸi 150 în clasele IX-X. În acelaÅŸi an ÅŸcolar funcÅ£ionau un număr de 8 educatoare, 18 învăţători ÅŸi 23 de profesori.
Locuitorii din SăliÅŸtea de Sus, ca toÅ£i maramureÅŸenii, aparÅ£in de tipul omului de munte. Este de statură potrivită, bine făcut, sobru în miÅŸcări. Femeile în general sunt mici de statură. De-a lungul timpului prolificitatea a fost destul de mare în comparaÅ£ie cu alte zone ale ţării.
În privinÅ£a ocupaÅ£iilor, de-a lungul istoriei, în cadrul economiei localităţii a predominat agricultura, baza fiind creÅŸterea animalelor. Ca ÅŸi în restul MaramureÅŸului istoric, agricultura a avut un caracter de subzistenţă.
Etimologia localităţiitrebuie căutată în apelativul săliÅŸte, denumire dată în evul mediu locului pe care fusese sau pe care era aÅŸezat un sat (altă variantă-loc înconjurat de păduri). În documente, localitatea este amintită pentru prima dată în anul 1365, într-o diplomă dată de regele Ungariei, Ludovic I, sub forma de Keethzeleste, ceea ce înseamnă că se ÅŸtia de două localităţi ce purtau numele de SăliÅŸte. (Probabil că existau două comunităţi,de-o parte ÅŸi de alta a Izei, care mai târziu s-au contopit într-una singură).Prin această diplomă regele dăruia voievodului Balc, fiul lui Sas, moÅŸia de la Cuhea cu satele Ieud, Bocicoiel,cele două ViÅŸeauă, Moisei, BorÅŸa ÅŸi cele două SăliÅŸti, care toate fuseseră înainte ale voievodului Bogdan ÅŸi fiilor săi.
MaramureÅŸenii au participat cu multă vitejie la expediÅ£iile militare conduse de voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara ÅŸi de fiul său Matei Corvin, regele Ungariei. Printre cei răsplătiÅ£i pentru credinţă ÅŸi vitejie îi găsim ÅŸi pe săliÅŸtenii Grad ÅŸi Vlad. Dintre maramureÅŸeni ÅŸi-a recrutat Matei Corvin faimoasa Armată Neagră, în amintirea căreia în mai multe sate maramureÅŸene, printre care ÅŸi SăliÅŸtea, sătenii poartă sumane negre.
În 1472SăliÅŸtea a devenit posesiunea nobilului Nicolae Dragffy, alături de alte donaÅ£ii făcute acestuia de Matei Corvin, în urma faptului că i-a mijlocit pacea cu Åžtefan cel Mare.
MaramureÅŸului la Ungaria, în 1732.
În 1848,săliÅŸtenii, ca ÅŸi cei din localităţile învecinate, au participat la evenimentele revoluÅ£ionare. Ei au luptat alături de armata împăratului, astfel că împotriva lor autorităţile maghiare au trimis pe ofiÅ£erul Varady cu un batalion de soldaÅ£i, aceÅŸtia ocupând Ieudul, Cuhea, DragomireÅŸtiul ÅŸi SăliÅŸtea.
La sfârÅŸitul secolului al XIX-leaÅŸi începutul celui următor, săliÅŸtenii participă activ la viaÅ£a politică, economică ÅŸi culturală a MaramureÅŸului. S-au remarcat învăţătorii Dumitru ChiÅŸ, Simion Iuga, ÅŸi mai ales avocatul dr.Găvrilă Iuga. Acesta din urmă, alături de alÅ£i tineri maramureÅŸeni crescuÅ£i în spirit românesc, a fost iniÅ£iatorul multor manifestări culturale ce aveau ca scop anihilarea încercărilor de maghiarizare a elementului românesc. A făcut parte din delegaÅ£ia României ce a participat la tratatele de pace de la Paris, în calitate de expert în problema graniÅ£elor cu Ungaria, Cehoslovacia ÅŸi Polonia. După 1920 îndeplineÅŸte funcÅ£ii importante în judeÅ£, printre care ÅŸi cea de prefect al MaramureÅŸului. Va fi ales pentru o legislatură ÅŸi în Parlamentul României.
În perioada interbelicăşi în SăliÅŸtea de Sus au activat filiale ale unor partide, dar în activitatea politică s-a implicat un număr restrâns de locuitori, cea mai mare parte constituind o masă de manevră. Primarii ÅŸi consilierii aleÅŸi au reprezentat îndeosebi partidele istorice, P.N.R., P.N.Å¢. ÅŸi P.N.L.
În privinÅ£a organizării bisericeÅŸti,SăliÅŸtea s-a încadrat întregului Å£inut al MaramureÅŸului. De rit răsăritean, biserica maramureÅŸeană, după o scurtă perioadă când a fost condusă de Exarhatul din Peri, din 1427 cade sub influenÅ£a preoÅ£ilor sârbi, episcopia fiind la Belgrad. Apoi, urmează o perioadă de frământări în care s-a impus Episcopia ruteană de la Muncaci. După 1691, în perioada dominaÅ£iei habsburgice, se confruntă cu politica catolicilor austrieci de atragere a clerului ortodox român de partea lor. La 16 februarie 1699 este emisă Diploma Leopoldină prin care se confereau toate privilegiile romano-catolice ÅŸi pe seama românilor care se vor uni cu Biserica Romei. În această perioadă în SăliÅŸte sunt amintiÅ£i un număr de cinci preoÅ£i. La Sinodul unirii de la Alba Iulia, din iulie 1699, s-au prezentat ÅŸi 61 de preoÅ£i maramureÅŸeni, printre care ÅŸi cei din IeraÅŸul de Sus, în frunte cu protopopul Luca din SăliÅŸte.
Întrucât vatra localităţii era axată pe zona Bâleni, aici s-a ridicat prima biserică, ca lăcaÅŸ de închinare a săliÅŸtenilor. Ea a fost incendiată în 1717, odată cu retragerea tătarilor. Cea de a doua biserică s-a construit în 1650 ÅŸi este cunoscută ca fiind a NistoreÅŸtilor, deoarece ctitorul a fost un anume Nistor. Lemnul din care s-a construit provine din locul numit Gruiul Rusului. Se spune că biserica a fost salvată de focul pus de tătari de către o femeie ce a stat în apropiere, ascunsă într-un tufiÅŸ.
Cele două biserici sunt monumente istorice. Sunt construite din lemn, în stil maramureÅŸean. AcoperiÅŸul e din ÅŸindrilă. Absida altarului la Biserica NistoreÅŸtilor este de formă dreptunghiulară, pe când la cea din Bâleni este în formă pentagonală. După 1948 cele două biserici aparÅ£in de Biserica Ortodoxă Română.
Încă din ultimii ani ai perioadei comuniste, săliÅŸtenii au început construcÅ£ia unor alte două biserici, din cărămidă. Prima, cea din Faţă, a fost târnosită în 1998, iar cea de a doua, din Bâleni, în 2001.
În prezent, în localitate, alături de cele două parohii ortodoxe, mai există una unită, o biserică adventistă ÅŸi una baptistă. Dintre locuitori, 97,5% sunt ortodocÅŸi, 1% uniÅ£i, 1% baptiÅŸti ÅŸi 0,5% adventiÅŸti.
Prima atestare a ÅŸcoliiîn localitate o avem din 1792, o informare a episcopului Andrei Bacinschi, din care reiese că în comitatul MaramureÅŸului „activau bine” mai multe ÅŸcoli, dintre care ÅŸi cea din SăliÅŸtea de Sus. Ea funcÅ£iona pe lângă Biserica de jos (Bâleni), deci era ÅŸcoală confesională. În 1841 sătenii au construit un local de ÅŸcoală care e transformat apoi în casă parohială, ulterior revenind ÅŸcolii. La începutul secolului XX de abia, a început construcÅ£ia unui nou local de ÅŸcoală, cel din Prund.
După 1848, documentele atestă eforturi în plus din partea sătenilor în vederea susÅ£inerii învăţământului. În anul ÅŸcolar 1850-1851 frecventau ÅŸcoala 19 copii, din care 12 de origine nobiliară.
Un rol important în evoluÅ£ia învăţământului din MaramureÅŸ l-a avut Preparandia din Sighet, înfiinÅ£ată în 1860. Învăţătorii pregătiÅ£i aici erau ÅŸi de pe Valea Izei, ÅŸi după terminarea studiilor se întorceau mulÅ£i în localităţile de baÅŸtină sau în cele vecine. Într-o statistică cu elevii care au frecventat cursurile Preparandiei între 1862-1869 îi găsim ÅŸi pe săliÅŸtenii Grigore Iuga, Simion Iuga, Simion Iuga jun., Ion Vlad, Nicolae Vlad ÅŸi Vasile Bărcan.
La recensământul din 1881, la o populaÅ£ie de 2166 locuitori, doar 181 erau ÅŸtiutori de carte. La cel din 1910, din 3265 de locuitori, 407 erau ÅŸtiutori de carte.
În perioada interbelică,numărul copiilor care frecventau ÅŸcoala a crescut. Numai la ÅŸcoala confesională din prund învăţau peste 40 de elevi. Astfel că, după 1933, cele două localuri deveneau neîncăpătoare. Conducerea comunei a dispus ca urmare construirea unui nou local în Suseni, cu două săli de clasă ÅŸi o locuinţă pentru director.
Învăţământul din comună a contribuit la formarea unei pleiade de intelectuali: învăţători, profesori, medici, avocaÅ£i, ce s-au afirmat în viaÅ£a publică a judeÅ£ului sau chiar la nivel naÅ£ional.
După al doilea război mondial, instituÅ£ia ÅŸcolară s-a consolidat prin cuprinderea într-un procent ridicat al copiilor în procesul de învăţământ, cât ÅŸi prin creÅŸterea cantitativă ÅŸi calitativă a personalului didactic.
În 1948 erau înscriÅŸi 420 de elevi în clasele I-IV ÅŸi 47 în clasa a V-a, conform unui proces verbal de inspecÅ£ie din 21 noiembrie. Din anul 1951 a început să funcÅ£ioneze prima grupă de grădiniţă. S-au construit încă trei localuri de ÅŸcoală, unul cu două săli de clasă, la periferie,pentru învăţământul primar, ÅŸi două localuri în centrul localităţii, pentru clasele I-X. Anul ÅŸcolar 1987/1988 a fost anul cu cea mai numeroasă populaÅ£ie ÅŸcolară: 240 preÅŸcolari, 518 elevi în ciclul primar, 509 în cel gimnazial ÅŸi 150 în clasele IX-X. În acelaÅŸi an ÅŸcolar funcÅ£ionau un număr de 8 educatoare, 18 învăţători ÅŸi 23 de profesori.
Locuitorii din SăliÅŸtea de Sus, ca toÅ£i maramureÅŸenii, aparÅ£in de tipul omului de munte. Este de statură potrivită, bine făcut, sobru în miÅŸcări. Femeile în general sunt mici de statură. De-a lungul timpului prolificitatea a fost destul de mare în comparaÅ£ie cu alte zone ale ţării.
În privinÅ£a ocupaÅ£iilor, de-a lungul istoriei, în cadrul economiei localităţii a predominat agricultura, baza fiind creÅŸterea animalelor. Ca ÅŸi în restul MaramureÅŸului istoric, agricultura a avut un caracter de subzistenţă.